CONCERTELE lunii MAI în București. Depeche Mode, Andrea Bocelli și Michael Bolton cântă din nou în România

CONCERTELE lunii MAI în București. Depeche Mode, Andrea Bocelli și Michael Bolton cântă din nou în România
Publicat: 30/04/2013, 16:03
Actualizat: 29/09/2018, 10:45

Concertele pe care Andrea Bocelli și trupa Depeche Mode le vor susține în luna mai la București sunt două dintre cele mai așteptate evenimente ale anului din România.

La fel de așteptate de fani sunt și show-urile pe care le vor susține în Capitală Michael Bolton, Megadeth, trupa Voca People, proaspăt înființata formație Rezident Ex, precum și concertul acustic al formației Celelalte Cuvinte.

În prima zi a lunii, trupa Rezident Ex, cu Ovidiu Ioncu Kempes (solist vocal), Tavi Iepan (chitară), Christian Podratzky (bass), Matthias Lange (chitară), Florin Cvasa (tobe) și Adrian Popescu (chitară), va lansa primul album al formației, „Alpha”, în cadrul unui concert pe care-l va susține în True Club din București. Ei vor mai putea fi văzuți cu același concert pe 3 și 4 mai la Timișoara (Club Daos) și Arad (Club Flex).

Pe 3 mai, la Arenele Romane din Capitală, suedezii de la Dark Tranquillity, una dintre cele mai respectate trupe ale subgenului death metal melodic, vor susține un concert extraordinar cu ocazia lansării albumului „Construct”.

În aceeași zi, în clubul Control, va concerta și trupa spaniolă de darkwave/gothic/experimental The Eternal Fall.

După ce în luna aprilie a fost nevoită, din cauza unor probleme de sănătate, să-și amâne concertul, finlandeza Tarja Turunen revine la Sala Palatului pe 7 mai pentru o reprezentație alături de bateristul Mike Terrana. Alături de cei doi pe scenă se va afla și o orchestră de excepție formată din 70 de instrumentiști. Concertul face parte din turneul „Beauty and the Beat Tour 2013”.

Trupa românească de rock alternativ Urma va putea fi ascultată într-un concert acustic pe 10 mai la Cinema Patria din București. Formația pregătește un show de peste 90 de minute, ce se înscrie în seria de evenimente MTV Unplugged.

Pe 13 mai, Sala Palatului din București va fi gazda evenimentului special „The Beatles interpreted by Bucharest Symphony Orchestra”. Cunoscută pentru proiectele și inițiativele muzicale ieșite din comun, Orchestra Simfonică București va aduce de data aceasta în fața publicului român muzica, versurile, actualitatea legendarei trupe din Liverpool, piesele fiind reorchestrate și interpretate în manieră clasică. Orchestra va fi însoțită de un toboșar și de un cor format din 15 voci.

Concertul pe care formația Depeche Mode îl va susține pe 15 mai pe Arena Națională din București și care va beneficia de o producție impresionantă, anunțându-se a fi unul dintre cele mai mari evenimente muzicale ale anului 2013 din țara noastră, va fi deschis de trupa britanică F.O.X., aleasă chiar de managementul Depeche Mode.

Printre melodiile care se vor auzi pe Arena Națională se numără „Just Can’t Get Enough”, „People Are People”, „Master and Servant” sau „Personal Jesus”.

În perioada 15-19 mai, pe scena Sălii ArCuB din București revin, pentru o serie de șapte spectacole, „extratereștrii” de la Voca People.

Un alt spectacol de excepție va fi susținut pe 16 mai la Sala Palatului de Michael Bolton. Artistul, câștigător a două premii Grammy, revine pentru a treia oară la București, fanii având posibilitatea să asculte din nou piese precum „A love so beautiful”, „How am I suppose to live without you” sau „When a man loves a woman”.

Pe 17 mai, la Teatrul Odeon va avea loc concertul unuia dintre cei mai buni trompetiști români, Emil Bîzga, alături de Jazz Orchestra și cu A.G. Weinberger invitat special. Stilul muzical al lui Emil Bîzga se caracterizează printr-un amalgam de experiențe diverse alături de orchestre de muzică clasică sau de jazz, o mixtură de sunete contrastante, inedite pentru jazzul modern.

Unul dintre cei mai apreciați chitariști la nivel mondial, Joe Satriani, va putea fi văzut în premieră în România într-un concert la Sala Palatului din Capitală pe 20 mai.

Pe 21 mai, tot la Sala Palatului, Tudor Gheorghe va susține concertul special „Primăvara Simfonic – După 10 ani”. Artistul va fi acompaniat pe scenă de Marius Hristescu (dirijor și orchestrator).

Una dintre cele mai cunoscute și apreciate trupe de rock din lume, Megadeth, va putea fi revăzută la București pe 22 mai, la Arenele Romane. Trupa creată de Dave Mustaine este la al patrulea concert pe care îl susține în România.

Celebrul tenor italian de pop opera și cântăreț de operă Andrea Bocelli va concerta pe 25 mai la Complexul Romexpo din București. Datorită cererii mari de bilete pentru concertul Andrea Bocelli, organizatorii au hotărât mutarea evenimentului la Romexpo, fiind necesară totodată și schimbarea datei concertului. Astfel, primul concert Andrea Bocelli de la București va avea loc pe 25 mai, și nu pe 10 mai, așa cum fusese anunțat inițial.

Fanii îndrăgitului tenor vor avea ocazia să asculte live „Con te Partiro”, „Vivo Per Lei”, „Besame Mucho” sau „Nessun Dorma”.

Trupa Alternosfera va încheia turneul național „Epizodia” printr-un concert special la Arenele Romane din București, pe 15 mai. Turneul, început tot la București, printr-un concert în The Silver Church, pe 14 martie, este în plină desfășurare prin mai multe orașe din țară.

Luna mai se va încheia cu concertul acustic „Trup și suflet” al formației Celelalte Cuvinte, care va avea loc la Sala Palatului, pe 30 mai. Membrii trupei vor prezenta cu această ocazie un concept nou de concert.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
ABBA, una dintre cele mai populare trupe muzicale din toate timpurile
×